Poza reprezinta peretele unei cladiri din cartierul meu. Aproape in fiecare zi trec pe langa el si mereu ma opresc macar pentru cateva secunde si incerc sa imi imaginez povestea lui 'Ava', pseudonimul fetei care si-a scris durerea intr-un moment de disperare probabil. Sau poate sunt doar versurile unei melodii de jale...nu stiu si intr-un fel nu imi pasa. Imi place sa cred ca Ava este o fata, o fata ce a fost ranita, o fata ce a hotarat sa faca ceva pentru a-si impregna intrebarea ce o bantuia, care la randul ei va pune pe ganduri alte persoane pline de empatie, ce vor incerca sa o inteleaga si poate chiar se vor identifica in aceasta intrebare simpla, dar fara raspuns...'De ce jurai ca omul ala n-o sa te raneasca?' De ce? Ei bine, pentru ca asta facem noi, oamenii care iubesc, oameni ce se daruiesc fara sa ia in considerare riscurile unei eventuale sfasiere a sufletului sau a pierderii unei parti din noi...Oricum, probabil asta e firea lucrurilor si nu pot decat sa sper ca intr-o buna zi, nu vor mai exista oameni in care sa vedem ceea ce nu exista, in care sa credem orbeste, oameni care in cele din urma ajung sa ne raneasca, facandu-ne ca putin cate putin sa ne pierdem increderea in iubire...