Wow...cum ma simt! Wow! Stare de zile mari!Wow! Nu imi doresc decat un glonte in cap, sa ploua pana se rupe cerul in doua si sa moara vreo duzina de oameni din jurul meu.Ha ha. Da, cred ca intr-adevar viata e "perfecta". Si asta e o "perfecta zi perfecta", dupa cum prea bine zice Martin Page. Din nefericire, imaginatia mea hiperactiva in momentul de fata are rolul de a ma face sa ma gandesc la toate lucruril rele care cu siguranta se intampla in momentul asta in timp ce eu imi scriu gandurile cele mai negandite. De exemplu, oare cate persoane plang in momentul de fata? Oare cate femei trec prin chinurile nasterii? Oare cati barbatii au fost loviti la "mostenitori"? Sau din contra, cate persoane au un orgasm exact cand eu tastez acest cuvant sau cati barbati tocmai au daruit o floare iubitei lor, cu ocazia "unei noi zile impreuna"? E foarte ciudat cand te gandesti ca din cele 6 miliarde de oameni, cu siguranta nu esti singurul care se gandeste la aceste lucruri in momentul de fata...Si intr-un fel asta e trist.Cum ramane cu originalitatea noastra, cu faptul ca suntem unici, ca suntem "primii care ne-am gandit la asta"? Se pare ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca nici macar probleme noastre "existentiale" nu sunt unice, ci ca ele au fost simtite, analizate si poate chiar rezolvate de sute, sau poate chiar mii de persoane inaintea noastra. Asta e trist intr-un fel si, pe de alta parte, e ok, pentru ca ne da speranta ca, odata ce altii au reusit, noi de ce nu am putea? Ummm...si totusi unde se duce portia noastra de unicitate? Ce a ramas din teoriile complexitatii umane? Oare in curand vom deveni atat de standardizati, incat vor exista categorii de oameni in functie de cat de filozofic sau de sintetic gandesc, la fel cum astazi exista "rockeri" si "pitipoance"? Pfff...ca sa vezi! Oare de ce nu ma mira?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu