vineri, 10 iulie 2009
Cheers to teenage years.
Crize de nervi, look exagerat, sfidare fata de orice reguli, placere pentru risc, inconstienta...Cam asta e imaginea tipica a unui adolescent in zilele noastre. Dar e intr-adevar asa? Sunt oare toti adolescentii niste teribilisti gata sa faca orice pentru a iesi in evidenta? Exista si exceptii? Sau de fapt niciun adolescent nu-si doreste sa para mult mai matur decat e de fapt? Daca e asa, ei bine, atunci de ce mai mult de 80% dintre parintii ce au copii adolescenti se simt imbatrinit prematur din cauza "boacanelor" facute de odraslele lor? Ei bine, asta se intampla pentru ca adolescenta e perioada intrebarilor. Intrebari de genul: Cine sunt? Oare sunt de fapt cineva? Ce caut eu aici? De ce nu pot sa fac ce vreau? Oare e bine ceea ce fac? si tot felul de chestii de genul. Si spun asta din proprie experienta, pentru ca la randul meu imi pun tot felul de intrebari stupide...dar totusi sa nu generalizez...nu zic ca nu exista genul ala de adolescenti care au in cap: Vreau sa petrec, sa beau, sa ma simt bine, sa nu-mi pese de consecinte si multe alte ganduri imature...oricum, in ciuda faptului ca sunt adolescenta, nu o sa le iau apararea: nu consider ca adolescenta e perioada cand trebuie sa ne lasam prostiti de 'moda' zilelor noastre, adica excesul in orice domeniu:prea multe fite, prea multa bautura, prea mult sex prematur, prea multa importanta data imaginii, o maturitate fals perceputa. Nu am pentru aceste fiinte decat o compasiune si un sentiment ce se aseamana celui de lehamite. Nu inteleg persoanele care pana la varsta asta nu au fost in stare sa isi gaseasca un stil, sa isi dea seama care le sunt pasiunile adevarate, in afara de mess si 'iesit la suc'. Fac parte din aceasta generatie, dar imi place sa cred ca sunt altfel, ca cel putin incerc sa ma detasez de cliseele adolescntei, ca nu sunt o ratacita ce isi cauta disperata alinarea in orice obicei trendy pe care il preiau colegele si cunostintele mele.
Intr-un fel imi place ca sunt adolescenta, pentru ca pot spune: Am 17 ani, inca invat, dar pe de alta parte tot acesti 17 ani ma fac sa nu am credibilitate in ceea ce vorbesc. Cei mai multi adulti, in fata carora mi-am expus parerile nu tocmai infantile, mi-au dat peste nas cu o replica de genul: "Lasa ca esti mica, si in timp o sa vezi ca..." si isi spuneau ppropria parere. Si nu mi se pare normal sa generalizam. De ce trebuie sa fim cu totii bagati in aceeasi oala? Adolescenti agresivi, nesimtiti, vulgari, cei care ne vor face de ras tara si alte invective? De ce nu poate sa existe si o oala cu adolescenti inteligenti, preocupati de lucruri construcitve, adica mai echilibrati? E chiar asa greu sa renuntam la preaslavitele clisee si sa analizam totul, ca mai apoi sa tragem o concluzie? I guess yes. Oricum, mi-am dat seama ca nu sunt asa, nu o sa pot fi si nici nu mi-as dori. Ce, la 17 ani nu poti avea personalitate su stil propriu? De cand? Poate sunt putin[mai mult] critica, dar m-am saturat sa fiu inconjurata de 'teenagerşi' care tot ce fac e sa urmeze spiritul de turma si sa imite ce vad la TV. Refuz sa fiu adolescentul promovat in ziua de azi si o sa indemn fiecare persoana asupra careia am macar o minima influenta sa fie original, astfel incat sa isi gaseasca acel drum unic, sa vedem mai departe de ceea ce ni se da, se ne depasim limitele, sa avem curajul de a spune un 'nu' clar si raspicat cand e cazul, sa fim ceea ce ne face fericiti, sa fim mai presus de banalitatea ce se afla in jurul nostru. De asemenea, nu imi pasa daca voi fi blamata pentru ideile pe care le am ce sunt mai mult sau mai putin in conformitate cu 'legea bunului simt' al romanilor sub 25 de ani si cu atat mai putin nu imi pasa daca nu sunt ca tine sau ca oamenii de care esti inconjurat in fiecare zi. Pur si simplu mi se rupe de regulile ce nu fac decat sa infraneze ce e cu adevarat bun in noi: creativitatea, libertatea opiniei, unicitatea si incurajeaza sobritatea, pe langa alte 'calitati' cum ar fi: coruptia, egoismul, inchisi la minte, reci si falsi...de la buzele cu colagen din burta unui gras paros pana la bucatica de suflet ce inca mai atarna stinghera in trupul nefericitului.